Resimți durere în zona inghinală? Poate o durere difuză sau care devine acută atunci când faci efort sau chiar în timpul actului sexual. Cine știe, poate ai citit că ai putea avea varicocel. Sau poate faci asta chiar acum. Ei bine, da, varicocelul poate fi una dintre cauzele care te supără.
Eu am avut varicocel și l-am operat. Nu te speria că nu e nimic dramatic. Nici în ceea ce înseamnă afecțiunea propriu-zisă și nici legat de tratament chiar dacă poate implica o intervenție chirurgicală locală.
Dar, o să te convingi singur de toate acestea după ce, sper eu, citești rândurile de mai jos.
Cuprins
Ce este varicocelul
Știi venele inestetice pe care le mai vezi pe picioarele unor persoane? Da, acele vene ușor proeminente sau umflate. Ei bine, ele seamănă foarte bine cu ceea ce se întâmplă în cazul varicocelului. De fapt, și asta ca să închei analogia mea, varicocelul presupune inflamarea venelor însă nu pe suprafața piciorului ci pe a testicolului.

Așadar, varicocelul este o afecțiune medicală specifică bărbaților. Această afecțiune presupune o dilatare a venelor care transportă sânge la nivelul testicolelor. Pe scurt, o cantitate de sânge stagnează ceea ce duce către creșterea în diametru a venelor.
Ce bărbați sunt afecați de varicocel
Să știi că există mulți bărbați care au varicocel. Unii știu de afecțiune, alții nu. Asta pentru că, de cele mai multe ori, simptomele nu sunt atât de evidente sau chiar lipsesc cu desăvârșire.
Varicocelul apare, cel mai adesea, la bărbați cu vârste cuprinse între 12 și 30 de ani. Desigur, el poate fi diagnosticat și mai târziu sau chiar mai repede în funcție de controalele pe care persoana afectată le efectuează la medicul specialist – apropo de asta, doctorul care tratează varicocelul este fie urologul fie andrologul.
Varicocelul este des întâlnit la nivelul testicolului stâng.
Simptomele varicocelului
Spre deosebire de picioare, acolo unde venele se văd, în cazul varicocelului nu vei observa nimic ieșit din comun la testicolul tău afectat. De aceea, simptomele varicocelului sunt ceva mai greu de depistat, mai ales atunci când nu sunt însoțite de disconfortul specific.

Așadar, printre cele mai des întâlnite simptome care duc la diagnosticarea varicocelului se află durerea testiculară. Această durere poate iradia spre zona inghinală sau chiar în abdomenul inferior.
De regulă, durerea este mai acută în efort și mai diminuată în repaos. Durerea se resimte când bărbatul stă mult timp în picioare sau chiar pe scaun. Desigur, durerea specifică poate să apară și la contact sexual – atenție însă, este diferită de durerea penisului când faci sex sau de usturimea penisului.
Varicocelul și viața sexuală
În mod normal varicocelul nu influențează viața sexuală. Eu nu am avut probleme și nici nu am dat în disfuncții erectile, spre exemplu. În cazul meu doar durerea persistentă, constantă, era supărătoare.

Ceea ce face varicocelul și are legătură cu viața sexuală constă în creșterea temperaturii în zona genitală masculină cu 1, 2 grade Celsius. Din păcate, acest aspect poate duce la probleme de fertilitate masculină. De fapt, în sine, varicocelul este asociat cu dificultăți în a avea un copil pe cale naturală.
Tratamentul varicocelului
După cum spuneam, medicul urolog sau cel androlog depistează varicocelul. Inițial se palpează testicolul care doare. Se pot realiza și analize de imagistică sau chiar o spermogramă pentru un diagnostic corect.
După ce s-a stabilit afecțiunea se prezintă și posibilitățile de tratament. De cele mai multe ori acestea presupun o intervenție chirurgicală minim invazivă. Minim invazivă înseamnă că nu e o tăietură acolo și nici o recuperare anevoiasă post-operatorie.
În cazul meu, am putut pleca acasă, pe picioarele mele, după 24 de ore. Desigur, am primit ceva analgezice și am ținut gheață dar nu a fost nimic foarte supărător.
Partea bună este că după operație șansele de fertilitate cresc cu până la de 3 ori mai mult. Așadar, varicocelul tratat înseamnă mai multe șanse de a avea copii pe cale naturală. Plus că, se scapă de durerea și de disconfortul general resimțit în zona inghinală.
Așadar, la doctorul specialist pentru un diagnostic corect. Și, fără panică că totul are o rezolvare relativ ușoară. Nu, nu este confortabil să auzi că ai nevoie de o operație oricât de minim invazivă ar fi ea. Dar, chiar și așa, va trece și contează cum te vei simți imediat după.