Andrei la butoane, scriind despre inhibitori PDE5. Aceștia reprezintă una din cele mai eficiente soluții pentru tratarea disfuncției erectile, un fenomen îngrijorător pentru cei cu viață sexuală activă. Practic, inhibitorii PDE5 combat tulburările sexuale apărute în rândul bărbaților.
Așadar, dacă te lupți constant cu incapacitatea de a obține sau de a menține o erecție, lucru care se întâmplă și la case mai mari, trebuie să înțelegi că nimeni nu-i perfect și toți avem nevoie de un pic de ajutor din când în când.
De aceea, aș vrea să-ți împărtășesc informațiile pe care eu am reușit să le adun despre cei mai eficienți inhibitori ai fosfodiesterazei de tip 5 sau inhibitori PDE5.
Cuprins
Ce sunt inhibitorii PDE5?

Inhibitorii de fosfodiesterază de tip 5 (PDE5) sunt o grupare de medicamente care se administrează pentru combaterea tulburărilor de ordin sexual cu care se cei mai mulți dintre bărbați ne confruntăm.
Aceste substanțe inhibă activitatea unei enzime întâlnite în țesuturile și vasele de sânge ale penisului și la nivelul trombocitelor.
Cercetările efectuate până la această oră au ajuns la concluzia că inhibitorii de fosfodiesterază tip 5 au efecte benefice pentru disfuncția erectilă, dar și la nivelul altor țesuturi și organe. Spre exemplu, datorită conținutului de sildenafil, aceste medicamente sunt eficiente pentru tratamentul hipertensiunii pulmonare primare, o afecțiune care duce la creșterea presiunii sângelui la nivel pulmonar, și care poate duce la insuficientă cardiacă.
De asemenea, potrivit studiilor pe care le-am citit, inhibitorii PDE5 sunt eficienți pentru tratarea disfuncției erectile chiar și în cazul seniorilor sau a bărbaților care suferă de diabet.
Eeste important să înțelegi cum funcționează, să identifici medicamentele potrivite, să vezi care ar fi potențialele lor efecte secundare și cum să le folosiți corect.
Cum acționează?
Inhibitorii PDE5, după cum le sugerează și numele, ,,inhibă’’, deci acționează blocând ceva, unde acest „ceva” reprezintă o enzimă localizată pe pereții vaselor de sânge.
Din ce am aflat, medicamentele acestea suprimă acțiunea enzimei PDE5 determinând astfel creșterea nivelurilor de guanozin monofosfat ciclic și oxid nitric, despre care putem spune că ajută la relaxarea musculaturii netede a vaselor de sânge crescând astfel fluxul sanguin la nivelul penisului.
Astfel, datorită procesului de inhibare a enzimei numite PDE5, sângele va putea circula către penis — fapt care va duce la obținerea și menținerea erecției.
Cu alte cuvinte, inhibitorii de fosfodiesterază de tip 5 acționează prin dilatarea vaselor de sânge și facilitarea fluxului de sânge către zonele reproductive, astfel încât totul să meargă brici în timpul actelor sexuale.
Inhibitori PDE5: cum îi alegi?
Fie că ai nevoie de mai multă energie sexuală sau un ajutor în îndeplinirea obiectivelor personale din dormitor, atunci când îți administrezi medicamente pentru disfuncții erectile, efectele vor fi evidente încă de la prima utilizare.
Află că cele mai bune medicamente pentru potență sunt recomandate pentru a fi administrate după 18 ani. Eu, Cristi și Liviu am început să ne documentăm despre tratamentele sau pastilele potență abia după vârsta de 20 de ani, când relațiile noastre amoroase de la acea vreme erau ceva mai șubrede.
În plus, dacă vrei să te bucuri de potență maximă, să-ți controlezi erecția, să reziști și să ai cele mai interesante amintiri din dormitor, te asigur că o vizită la medicul urolog, o rețetă prescrisă și un medicament administrat cum trebuie sunt alegerea cea mai bună! Orice ar fi, te rog frumos să nu alegi nimic după ureche.
Ține minte că există mai multe medicamente cu inhibitori PDE5, ceea ce înseamnă că alegerea ta este o decizie importantă și, mai ales, personală.
Asta înseamnă că înainte de a trage o privire către descrierea celor mai mai eficienți inhibitori ai fosfodiesterazei de tip 5, este recomandat să ții cont de câteva sfaturi.
#1 Consultă-te cu medicul de familie
Știu că mă repet, dar insist cu ideea. Medicul de familie îți poate oferi sfaturi și informații personalizate, adaptate la nevoile și sănătatea ta. Mai știi? Poate e nevoie să îți mai faci un set analize, ca să fii cu starea de sănătate la zi. Apropo de asta, vezi că sunt analize pentru disfuncții erectile.
Oricum, e singurul care acces la istoricul tău medical și este capabil să-ți ofere recomandări în funcție de nevoile tale individuale.
Dacă totul e în ordine, mergi apoi la medicul specialist care îți poate prescrie produsul potrivit – cum ar fi, de exemplu, Viagra, Dapoxetină, Cialis sau Levitra. Îți spun de pe acum, le poți cumpăra doar în baza unei rețete medicale.
#2 Studiază cu atenție prospectul
Studiază cu atenție prospectul medicamentului înainte de a începe tratamentul sau administrarea propriu-zisă, la nevoie. Acolo vei găsi informații vitale despre dozele corecte, interacțiunile cu alte medicamente și posibilele efecte secundare. Nu subestima puterea informației – e cheia spre a face alegeri înțelepte și sigure pentru sănătatea ta.
Inhibitori PDE5: cât sunt de eficienți?

Disfuncția erectilă, considerată în urmă cu ceva vreme ca fiind sfârșitul vieții sexuale, nu mai este de ani de zile o problemă insurmontabilă. Așa că hai să vedem care sunt cei mai eficienți inhibitori PDE5.
Viagra
Așa cum fac majoritatea bărbaților care se confruntă cu anumite probleme ale funcției erectile, ai ajuns și tu să cauți păreri Viagra. Adevărul este că e cel mai cunoscut produs care conține inhibitori PDE5 și despre care a auzit fiecare dintre noi.
Sildenafilul, substanța activă din Viagra, este un excelent vasodilator. De aceea, e foarte cunoscută pentru beneficiile pe care le are în obținerea potenței maxime atunci când bărbatul suferă de tulburări sexuale. Așa cum am mai zis în articolele trecute, numai pilula albastră m-a ajutat să o cuceresc pe soția mea, la începutul relației.
Te invit să analizezi atent prospectul Viagra pentru detalii legate de efectele propriu-zise ale Sildenafilului. Dacă suferi de afecțiuni legate de tensiune, sau știu eu ce, în loc de Viagra ar fi bine să mergi pe o variantă 100% naturală.
Cialis
Aș putea să spun o mulțime de lucruri despre Cialis. E un medicament omologat, cu prospect foarte lung, studiat intens.
Pe net există o suită de opinii pozitive și negative. Ce să zic, în mare parte, părerile sunt bune. Cialis funcționează. Asta se întâmplă datorită Tadalafilului, un alt compus cu rezultate eficiente în combaterea disfuncțiilor sexuale.
Eu l-am încercat într-o perioadă în care aveam probleme cu potența și tare îmi era să nu am ceva mai mult decât o anxietate sexuală, despre care oricum mi-a fost destul de greu să să o accept știind că eu, spre deosebire de Cristi și Liviu, sunt ceva mai timid.
Partea bună este că, după administrare, la primul contact sexual, penisul îți stă și ferm până când ejaculezi. Partea nașpa e că pastila nu tratează cum trebuie ejacularea precoce. Eu zic că nu a fost gândită pentru așa ceva. Eu am ejaculat, la fel, după numai 2 minute de la primul stimul sexual.
Levitra
Îți spun din start, Levitra are vreo 8 pagini de prospect. Mi-a zis Cristi, care l-a încercat. În plus, dacă ai antecedente de afecțiuni cardiace, hipertensiune sau probleme renale, administrarea acestui medicament cu inhibitori PDE5 poate fi periculoasă.
După un tratament de 5 zile, și-a făcut efectul dorit. Avea penisul mai bine vascularizat și zice că orgasmele sale erau mai intense. Oricum, am scris împreună cu el și despre înlocuitor Levitra, pentru că tot s-a ambiționat să mai caute ceva a doua oară, când din cauza unei anemii asociate cu problemele renale, nu mai putea să ia medicamentul acesta.
Alternative care remediază disfuncția erectilă
Există și alternative la clasicele medicamente pentru tratarea impotenței masculine. Este vorba despre suplimentele naturale pentru potența la bărbați.
Dacă medicamentele sunt un stimulent artificial pentru potență maximă, află că suplimentele sunt un adjuvant natural. Ele sunt făcute din extracte de plante afrodisiace și nu conțin substanțe cu atât de multe posibile reacții adverse. Tocmai din acest motiv, se eliberează fără prescripție de la medic.
Cam acestea sunt informațiile generale despre medicamentele ce conțin inhibitori PDE5. Ce să reții de aici? Că cel mai bine te consulți cu un medic. El știe care sunt cele mai eficiente soluții pentru rezolvarea problemelor ce țin de disfuncția ta erectilă. Spor!