Cunoașteți momentele acelea în care parcă ai un program pentru sex? Un fel de calendar pe care îl urmezi cu strictețe, asta așa, pentru a mai bifa încă un lucru de pe ordinea de zi? Acest comportament poate fi denumit drept plictisul în relație, sau rutina care acționează ca o boală a cărei simptome le descoperi când este deja prea târziu.
Nimic nu este mai nociv pentru un cuplu sau pentru o familie decât senzația că totul ți se cuvine. Când nu te mai implici, nu îți mai dai interesul și nu mai depui efort, începi să pierzi totul. O pierzi pe ea și pierzi și șansa la fericire.
Așa se răcesc cele mai multe dintre relații. Nu pentru că există infidelitate. Relațiile extraconjugale sunt, de cele mai multe ori, simple cauze pentru indiferența dintre parteneri. Ajungi să cauți în afara relației ceea ce nu mai găsești în interiorul ei. Da, cel de care te-ai îndrăgostit încă este acolo. Dar este doar o umbră rece, precum o poză dintr-un tablou. Tu nu ai nevoie de așa ceva, ci de o persoană activă și de o relație dinamică. Una care să îți facă inima să tresară.
Fanteziile sexuale sunt un mijloc bun prin care poți revigora o relație care s-a răcit. Cel puțin, funcționează de minune în dormitor, acolo unde, de altfel, se află și motorul relației voastre.
Cuprins
Ce sunt fanteziile sexuale
Fanteziile sexuale sunt scenarii erotice închipuite. Ele se pot concretiza, însă în acel caz se transformă în ceva mai mult – în realitate, iar, așa cum se întâmplă de obicei, realitatea cu greu se ridică la nivelul așteptărilor. De aceea este recomandat ca fantezia să rămână exact ceea ce este: o închipuire, o ficțiune menită să aducă noutate și inedit în relația de cuplu.

Scenariile erotice pot fi individuale. Fiecare dintre noi avem propriile noastre fantezii sexuale pe care le folosim, spre exemplu, atunci când ne masturbăm. Însă, ele pot fi și împărtășite, atunci când decizi, în sfârșit, că este cazul să aduci în dormitor nebunia din capul tău.
Când iei decizia să împărtășești, asumă-ți și un posibil refuz. Partenera s-ar putea să nu fie pe aceeași lungime de undă. Sau, să fie reticentă la început. Nu încerca să bagi pe gât fantezia sexuală dacă ea nu este pe placul partenerului. Sexul cu forța face mai mult rău decât bine.
Este important să găsiți fanteziile sexuale cu care sunteți amândoi de acord.
Care sunt cele mai comune fantezii sexuale și cum să revigorați relația
Dacă vreți să încercați ceva nou în dormitor, atunci da, începeți cu scenariile erotice. Noutatea adusă de ele vă vor excita mai repede și veți ajunge, ca bărbați, să aveți potență maximă. Femeile se vor lubrifia mai ușor și sexul va fi mai intens. Desigur, orgasmele vor fi mai lungi și mai plăcute iar bărbații vor ejacula mai mult și mai puternic.
Iată o listă scurtă cu cele mai populare fantezii sexuale pe care să le testați – cu ele aveți cele mai mari șanse să obțineți un punct comun sau o viziune comună în cuplu.

Foarte important: când vine vorba despre fantezii sexuale, inhibițiile nu-și au locul.
Scenarii role play
Cele mai frecvente fantezii au în vedere un scenariu de tip role play. Pe scurt, unul dintre parteneri, sau ambii, aleg să-și „schimbe identitatea”. Aici, imaginația este limita și vă recomand să experimentați cât mai multe personalități și scenarii. Pentru ca sexul să fie intens încercați să variați scenariile role play cu fiecare experiență pe care o aveți.
Jucării sexuale
Atunci când vorbele au nevoie și de un suport ceva mai pragmatic, jucăriile sexuale sunt o bună idee. Găsiți jucării sexuale atât pentru ea, cât și pentru el. Din nou, testați cât mai multe pentru a vedea ce funcționează cel mai bine pentru voi. Dacă ceva nu vă face plăcere, renunțați. Nu uitați să discutați sincer despre fiecare experiență prin care treceți. Încă o chestie aici, util să folosiți lubrifianți pentru sex plăcut.
Sexul la telefon sau virtual
Sexul nu trebuie să fie neapărat consumat. Puteți avea orgasme foarte intense și plăcute și fără penetrare sau contact direct.
Încercați sexul la telefon sau cel virtual – folosiți o camere web. Desigur, această fantezie implică masturbarea conștientă, adică împărtășită cu partenerul. Asta implică un grad mare de încredere în cel de lângă voi dar și o relație în care vă simțiți în largul vostru. Acest scenariu este ideal pentru masturbare simultană.
Sexul „pe uscat”
Chiar și atunci când sunteți împreună, nu e cazul să mergeți până la capăt în sensul tradițional al partidei de sex. Dezbracă-ți partenera dar nu-i da jos chiloții și sutienul. Provoacă-i un orgasm frecând zona pelviană, cu accent pe zona care înconjoară clitorisul, dar pe deasupra chiloților. Pipăie sânii dar fără a-i atinge direct, ci pe deasupra sutienului.

Și ea te poate masturba prin chiloți sau boxeri. În tot acest timp sărutați-vă pătimaș și rostiți șoapte erotice. De ce nu, poate acum urmează să încercați și masturbarea reciprocă.
Sexul în trei
Poate cea mai comună fantezie e sexul în 3. Acum, unii (printre care și Liviu) o transformă și în realitate, dar asta e altă poveste.
Cert este că sexul în 3 poate fi păstrat în imaginația voastră. Vă ajută scenariile role play și chiar jucăriile sexuale. Imaginați-vă tot felul de scenarii de sex în 3 în timp ce vă iubiți și o să aveți parte de cea mai tare partidă de sex.
Sexul cu un cunoscut
Sexul în 3 dus la extrem este cel în care a treia persoană este chiar una pe care o cunoașteți amândoi. Intensitatea crește pentru că intervin și sentimente de gelozie la mijloc. Urmați această fantezie sexuală doar dacă sunteți pregătiți și dacă puteți face față la un mix de sentimente și trăiri cu care nu ați mai luat contact. Desigur, nu uitați, totul este o fantezie care nu are legătură cu realitatea – nu se întâmplă nimic în afara granițelor dormitorului conjugal.
Menajera, băiatul de la livrări, dădaca sau îngrijitorul
Dacă nu sunteți pregătiți pentru scenariul de mai sus, înlocuiți persoana cunoscută cu o posibilă menajeră, băiat de la livrări, dădacă sau ce altceva vă mai trece prin cap. Poate fi chiar o persoană pe care ați văzut-o recent pe stradă dar pe care nu o veți mai întâlni și cu altă ocazie.
Masturbarea comună
Similar cu sexul la telefon, masturbarea comună implică să fiți foarte deschiși cu partenerul de viață. Ce presupune? Să vă masturbați în fața ei, totul în timp ce și ea face același lucru.

Poate fi o provocare să vă regăsiți ritmul și liniștea în aceste condiții, însă plăcerea și orgasmul vor fi la un alt nivel.
Privitorul
Ați rezonat cu sexul în 3 sau cu sexul cu un / o necunoscut/ ă? Ei bine, pasul următor este ușor mai hard core. Pe scurt, sunteți privitorul. Cei care stau, nu participă, ci doar privesc la cum partenerul își face de cap cu o a treia persoană. Cum sună asta?
Nu toate fanteziile sexuale menționate în acest articol sunt pentru toată lumea. Dar, este bine să aflați cam ce practică bărbații și femeile în dormitor. Poate găsiți idei noi, unele cu care rezonați. Poate încercați ceva nou sau poate descoperiți lucruri cu care credeați că sunteți de acord, dar constatați că sunt puțin prea mult.
Indiferent de rezultat, relația se va revigora. Veți fi mai implicați, mai iubitori și mai deschiși față de partener. Vă veți dedica mai mult și veți redescoperi cât de plăcut este sexul atunci când nu urmează un program și o rutină. Poate chiar reușești să îi oferi orgasme multiple. Pentru că asta înseamnă fanteziile sexuale: fructul interzis, adus direct în dormitorul vostru. Acel subiect tabu, secretul pe care doar voi îl știți.