Ce este iubirea fără sex?

Ce este iubirea fără sex

Salutare! Cristi aici. Te-ai întrebat vreodată ce este iubirea? Eu mi-am pus de multe ori această întrebare.

După părerea mea, iubirea este sentimentul care ne desăvârșește. Nu cere nimic în schimb, se hrănește din iubirea celorlalți și, la rândul ei, alimentează alte iubiri.

Dar ce se întâmplă dacă ești într-o relație amoroasă și nu ai parte de prea mult sex? 

Ce este iubirea, pe larg

Eu cred că iubirea este o forță blândă a naturii. Avem mereu de ales dacă să o urmăm sau nu; ea nu ne forțează, dar odată ce ne lăsăm purtați de ea, nu mai putem rezista, ci doar navigăm prin ea. 

Iubirea este una și aceeași, deși noi o compartimentăm prin regulile și tabuurile noastre.

În spatele acestora, există același curent universal, mai vechi decât umanitatea și care va continua să existe și după noi. 

Împlinită sau nu, accesibilă sau nu, depinde de noi cum o gestionăm, cât cerem de la ea și cât oferim în schimb.

Poate supraviețui o relație de iubire fără sex?

Da și nu. Există o serie de „ingrediente“ fără de care nu se poate vorbi atunci când vrem să deslușim ce este iubirea în cuplu în adevăratul sens al cuvântului.

Sexul, spre exemplu, reprezintă doar 20% dintr-o relație amoroasă sănătoasă, dar poate ajunge la 80% atunci când există probleme. 

Sunt multe cupluri care trec prin perioade lungi fără sex, ceea ce le poate testa relația și îi poate face pe parteneri să se întrebe dacă aceasta poate supraviețui în lipsa intimității fizice. 

Efectele sexului asupra sănătății noastre variază de la o persoană la alta, și cu siguranță influențează într-o mare măsură sănătatea mentală, fizică și emoțională.

Eu, unul, nu pot concepe cum poți avea intimitate fără să faci dragoste? Ce este iubirea fără sex? Pentru mine este de neînțeles! Îmi place sexul și nu mă rușinez să recunosc acest lucru.

Așadar, întrebarea mea este: ce se întâmplă dacă nu prea avem parte de sex?

Ce se petrece în organism atunci când nu mai avem activitate sexuală

Chiar dacă pentru mulți dintre noi sexul este esențial, este firesc să trecem uneori prin perioade fără activitate sexuală. 

Aceste momente inevitabil influențează atât corpul, cât și psihicul, deoarece o viață sexuală satisfăcătoare este foarte importantă  pentru sănătatea mentală, fizică și emoțională.

Iată care sunt efectele lipsei sexului asupra organismului, dar și a vieții de cuplu:

Inima nu mai funcționează la capacitate maximă

Conform specialiștilor, cei care o fac o dată pe lună sau mai rar, sunt mai expuși riscului de boli de inimă. 

În plus față de exercițiile fizice, sexul ajută la menținerea unor niveluri normale de estrogen și progesteron, ceea ce poate reduce riscul de afecțiuni cardiovasculare.

La bărbați, activitatea din dormitor contribuie la menținerea unui nivel optim de testosteron.

Totodată, performanța sexuală este strâns legată de sănătatea inimii. Penisul are o rețea complexă de țesuturi care se umplu cu sânge în timpul erecției. 

Îngustarea arterelor din cauza colesterolului poate duce la dificultăți în menținerea erecției.

Scade imunitatea

Nu mai știu dacă am citit undeva sau mi-a spus Andrei, dar am aflat că sexul regulat întărește sistemul imunitar și pregătește organismul să se apere împotriva bolilor prin eliberarea de endorfine. 

Acest lucru înseamnă că persoanele care au o viață sexuală mai rară ar putea avea un risc mai mare de a dezvolta boli cum ar fi răceala sau gripa. 

Nu știu clar ce este iubirea, dar știu sigur că nu ar trebui să-i facă rău inimii.

Potrivit unui studiu din 2004, saliva celor care practică sex regulat conține o concentrație ridicată de anticorpi, imunoglobulina A, care contribuie la combaterea răcelii.

Crește nivelul de anxietate

Se spune că persoanele care trec printr-o perioadă lungă fără relații intime pot dezvolta sentimente de izolare, nesiguranță și o scădere a stimei de sine. 

Aceste aspecte pot slăbi sistemul imunitar și pot contribui la creșterea ratei de depresie și anxietate. 

Am trecut eu însumi peste o formă de izolare. Se întâmpla în perioada în care cucoana îmi înaintase procesul de despărțire. 

Ajunsesem atât de frustrat că mai aveam un pic și o dădeam în probleme psihologice, stări care puteau culmina oricând cu impotența psihogenă.

Anxietatea nu este de joacă și poate fi o provocare dificilă. 

Se manifestă tulburări ale prostatei

Conform unui studiu pe care l-am citit când am scris articolul cu păreri Proxel Potent, se pare că ejacularea frecventă la bărbați poate contribui la menținerea sănătății prostatei. 

Bărbații care ejaculează de cel puțin 21 de ori pe lună prezintă un risc mai mic de a dezvolta afecțiuni ale prostatei în comparație cu cei care ejaculează mai puțin de șapte ori pe lună.

Apar probleme în relația de cuplu

Încă nu știu în mod clar ce este iubirea, dar știu sigur că nu e definită de certuri sau atmosfere tensionate.

Conform unui studiu din 2015, frecvența actului sexual în cuplu poate fi un indicator al stării de bine în relație. 

Cercetătorii au observat că o frecvență de o dată pe săptămână este asociată cu o satisfacție mai mare în relație.

Pentru unele persoane, sexul poate îmbunătăți comunicarea și sentimentele de apropiere. Oamenii care simt că nu fac suficient sex se pot gândi că e ceva în neregulă cu relația lor.

În aceste cazuri, partenerii pot opta pentru alte soluții de îmbunătățire a comunicării și a intimității. Îmbrățișările, gesturile afectuoase și deschiderea unul față de celălalt pot îmbunătăți sănătatea unei relații. 

La fel de importantă este și comunicarea emoțională, indiferent dacă aceasta implică sau nu relații intime. Iar dacă vorbim totuși de relații intime și vrei să ai potență maximă, ar fi bine să te gândești la niște suplimente alimentare.

Alături de Liviu și Andrei, am scris un articol cu cea mai bună pastilă pentru potență, dar și alte păreri cu suplimente 100% naturale, super sigure pentru tot ceea ce înseamnă performanța sexuală la bărbați.

Ce este iubirea fără sex? Părerea mea

Din punctul meu de vedere, iubirea fără sex este o iubire neîmplinită.

Eu și băieții considerăm că sexul este mega important în relațiile de iubire. 

După cum ai observat, chiar dacă nu se știe cu exactitate de ce sexul poate influența fericirea într-o relație, există mai multe teorii. Una dintre aceste teorii indică faptul că sexul poate contribui la reducerea nivelului de stres și anxietate. 

În plus, poate stimula producția de endorfine și oxitocină, ceea ce poate duce la o mai mare senzație de fericire și conectare cu partenera ta.

Dacă te întrebi, în continuare, ce este iubirea fără sex, există șanse mari să rămâi singur. 

Indiferent de metodele pe care vrei să le pui în aplicare, eu îți recomand să-ți iei inima-n dinți și să preiei odată inițiativa în dormitor. Ai numai de câștigat!

Acest website folosește cookieuri pentru îmbunătățirea experienței utilizatorilor. Nu înregistrăm date cu caracter personal. Prin continuarea navigării îți exprimi acordul.